Gazetarul Cristian Tudor Popescu (CTP) este de părere că ”Oppenheimer”, noul film regizat de Christopher Nolan, este ”surprinzător de clasic”, după titluri precum ”Inception”, ”Dark Knight” sau chiar ”Dunkirk”.
”Surprinzător de clasic acest Oppenheimer al lui Christopher Nolan. Nicio imagine amețitoare, greu de uitat, cum sunt atâtea în „Inception”, nimic din demența fascinantă a Răului în „The Dark Knight” sau din inventivitatea cinematografică debordantă a lui „Dunkirk”. Imaginarul „Interstellar” rămâne în mine, prin puterea imaginilor și muzicii lui Hans Zimmer, mai real decât realistul „Oppenheimer”.
Două treimi din film sunt o turnare conștiincioasă, documentată, a biografiei omului numit „Tatăl Bombei Atomice”. (Cu mici îngroșări care să sară în ochii spectatorului: în tinerețe, Julius Robert Oppenheimer, suferind psihic, „a pus substanțe chimice nocive pe un măr”, încercând să-și otrăvească profesorul. Nolan îl pune să injecteze mărul cu o seringă umplută cu ce trage dintr-o sticluță pe care scrie „Cianură de potasiu”…).” – spune Cristian Tudor Popescu într-un mesaj publicat pe Facebook.
CTP mai spune că Cillian Murphy este foarte bine ales ca înfățișare, ”seamănă izbitor cu Oppenheimer, dar joacă fără gând în spate, ilustrativ, nu intră în pielea atomistului, n-a sondat personajul în adâncime”.
”Zice pe dinafară replicile științifice ținând de fizica atomică și cuantică, nu s-a înhămat la efortul – mare, ce-i drept – de a le înțelege, pentru ca rolul să capete verosimilitate. Așa cum De Niro s-a îngrășat zeci de kilograme pentru a da greutate imaginii lui Raging Bull peste ani sau cum Al Pacino privea minute în șir cu ochii larg deschiși un bec cu luminozitate mare înainte de a intra în scenă ca orb…”, mai scrie CTP.
În schimb, gazetarul are o părere și mai proastă despre Tom Conti, actorul care l-a interpretat pe Albert Einstein.
”Enervant de prost este întruchipat Albert Einstein. Arată și se poartă ca un tejghetar arogant, țâfnos și sentențios. Ceea ce nu rezultă câtuși de puțin din relatările celor care l-au cunoscut pe „Papa al Fizicii”: un om mai degrabă timid, tăcut, generos, capabil de prietenii trainice. Și cu simțul umorului…” – a scris Cristian Tudor Popescu pe rețeaua de socializare.
CTP îl laudă pe actorul Robert Downey Jr., în rolul senatorului Lewis Strauss, dușmanul lui Oppenheimer.
”Revelația actoricească este Robert Downey Jr., în rolul senatorului Lewis Strauss, dușmanul lui Oppenheimer. Personajul lui evoluează, de la un bătrân inteligent, sfătos și bine intenționat, până la fățarnicul diabolic, care folosește cele mai cinice și viclene mijloace pentru a-l distruge pe Julius – Downey Jr . este convingător în ambele ipostaze.” – mai spune CTP.